Dieta care poate să-ți încetinească declinul cognitiv. Rolul incredibil pe care îl joacă zahărul în degradarea creierului

dieta care poate să-ți încetinească declinul cognitiv

Declinul cognitiv nu poate fi oprit, cel puțin nu încă. Totuși, există modalități pentru a încetini acest declin. O nouă cercetare arată rolul jucat de nivelurile de zahăr din sânge în îmbătrânirea creierului, potrivit Science Alert.

Specialiștii din domeniu au urmărit legăturile dintre dietă și atrofia creierului. În cercetările anterioare s-a arătat că dieta mediteraneană, în special cea verde, cu mai puțină carne, a fost asociată cu o mai mică uzură a creierului.

Acum, cercetătorii au vrut să vadă care sunt mecanismele din spatele acestei asocieri. Ei au găsit o relație între nivelul scăzut de zahăr din sânge, contracția mai mică a creierului și moartea neuronilor. Neuronii mor pe măsură ce îmbătrânim.

„Menținerea nivelului scăzut de zahăr din sânge, chiar și în limitele normale, e promițătoare pentru menținerea unui creier mai tânăr, mai ales atunci când este combinată cu o dietă sănătoasă și activitate fizică regulată”, a spus autorul principal al studiului și epidemiologul Iris Shai, de la Universitatea Ben-Gurion din Israel.

Dieta care poate să-ți încetinească declinul cognitiv

 

Nivelul scăzut de zahăr și conținutul ridicat de plante din dietele mediteraneene sunt principalele forțe motrice în menținerea unui creier sănătos, au constatat specialiștii.

Îmbătrânirea creierului este o parte naturală a îmbătrânirii. Totuși, îmbătrânirea mai rapidă înseamnă că suntem mai expuși riscului de declin cognitiv și boli neurologice asociate într-o etapă mai timpurie a vieții. A ști mai multe despre motivul pentru care se întâmplă acest lucru ne poate determina să facem ceva. De exemplu, schimbarea alimentației.

Cercetarea a fost publicată în American Journal of Clinical Nutrition.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *