David Popovici a evenit campion olimpic la proba de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris. La acea vreme, înotătorul român a vorbit despre importanța sănătății psihice în atingerea obiectivelor sale sportive. El a înțeles că pe lângă un corp tonic și sănătos e vital să aibă și un creier bine șlefuit.
El a participat la podcastul Micutzu Stand-up Official, unde a vorbit despre experiențele avute în sportul pe care îl practică. În 2021, la Jocurile Olimpice de law Tokyo, David Popovici a obținut locul 4, însă acest lucru nu l-a demoralizat, ba din contră, el chiar a conștientizat că ar fi fost extrem de greu de gestionat greutate unei medalii olimpice la vârsta de 16 ani.
„Când am fost la celelalte Jocuri Olimpice ale mele, în 2021, la Tokyo, am luat locul 4, la două sutimi de locul 3, și probabil alea două sutimi de care mai aveam nevoie ca să fiu medaliat olimpic, pe alea le-am luat acum, cineva, cumva, au ajuns acolo.
Nu cred că mi-ar fi prins bine să fiu al treilea cel mai bun din lume la 16 ani. Cred că m-ar fi dat peste cap prea tare. Faptul că am luat locul 4, atât de aproape de o medalie olimpică, nu m-a făcut decât să-mi fie mai foame, să fiu mai mai motivat“, a zis Popovici, potrivit iAMSport.
David Popovici merge la psiholog
În cadrul aceluiași podcast, sportivul a dezvăluit că merge la psiholog de aproximativ 3 ani. Acolo discută și rezolvă toate problemele de natură personală, care nu au legătură cu sportul.
„Recent am schimbat terapeutul, terapie eu fac de 2-3 ani, cam așa, cu un psiholog. Am început cam de doi ani cu un psiholog sportiv și chiar cred că asta a contribuit la parcursul pe care l-am avut cu el la cariera mea sportivă.
Am simțit nevoia, spre finalul ședințelor noastre, să merg și la un psiholog de oameni. Aveam atât de multe chestii de vorbit, care mă apasă, care mă fac să râd sau să plâng, personale, pe mine, David Popovici, dar nu înotătorul. A fost o decizie foarte bună pentru că mă simt bine“, a zis David Popovici.