Care sunt semnele infidelității? Psihoterapeutul Oana Nicolau spune la ce să te uiți dacă apare o a treia persoană în cuplu

a triea persoană în cuplu oana nicolau semnele infidelității

În România, la fiecare 7 minute, un cuplu divorțează, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul ridicat de divorțuri arată o tendință tot mai mare de instabilitate în relațiile de căsnicie.

Principalele cauze care stau la baza divorțurilor sunt infidelitatea, gelozia și violența unuia dintre parteneri. De cele mai multe ori, infidelitatea generează o ruptură irecuperabilă în viața de cuplu. Ea apare atunci când într-o căsnicie apare o a treia persoană, care începe să satisfacă diferite nevoia ale unuia dintre parteneri. În final se ajunge la infidelitate sexuală, care e picătura ce umple paharul atunci când e descoperită.

Fenomenul este unul complex și are implicații profunde în viața personală și socială a celor implicați.

Semnele infidelității psihoterapeutul Oana Nicolau
Sursă – Freepik

Oana Nicolau, precizări despre cauzele care stau la baza infidelității în cuplu

 

În cadrul podcastului Fain & Simplu cu Mihai Morar, psihoterapeutul Oana Nicolau a primit o întrebare despre infidelitate. Ea a atras atenția asupra cauzelor care duc la apariția unei a treia persoane în cuplu.

Persoană din public: Ce facem dacă apare o a treia persoană în relație?

Oana Nicolau: În primul rând trebuie să ne întrebăm de ce s-a ajuns acolo? De ce s-a ajuns la apariția celei de-a treia persoane? Care a fost momentul în care s-a deschis ușa către o a treia persoană și de ce anume? Trebuie să ne întoarcem cu spatele la acea ușă și să ne uităm la relația noastră, pentru a vedea ce anume din relație ne-a făcut să privim către altcineva.

Infidelitatea nu vine niciodată așa, brusc, printr-un făt-frumos apărut pe un cal alb, ci se construiește în timp, chiar dacă nu din punct de vedere al acțiunii, din cauza unor probleme nerezolvate din relație. E vorba de lucruri care nu merg și care te fac să crezi că poate nu vor mai merge vreodată, de micile lucruri pe care nu le prioritizăm și nu le rezolvăm. Ele ajung să se cronicizeze precum o boală.

M-aș uita înapoi la relație, ca să văd care sunt problemele de acolo și apoi aș căuta, pas cu pas, să văd dacă există sau nu reolvare pentru ele și să fac tot posibilul pentru a le rezolva. Este foarte ușor să ieși pe ușă. S-ar putea însă să dai peste același lucru pe care îl ai acasă și să fii nevoit să rezolvi acolo, în timp ce ai pierdut tot ce ai acasă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *