theriani tineri îmbrăcați în animale
Sursă - PhenicFox

România a importat din Occident un nou trend. Tinerii se costumează în animale și merg în patru labe în spațiile publice. Fenomenul este cunoscut sub numele de „theriani“ și a ajuns în atenția mass-media în ultimele săptămâni.

De exemplu, în Arad, mai mulți cetățeni s-au întâlnit pe stradă cu o tânără care se comporta precum o pisică. Cei care au întâlnit-o a spus că a vrut să le zgârie animalele de companie, potrivit SpecialArad.

„Am ieșit cu câinele nostru în parc, să-l plimbăm, în urmă cu câteva seri. Eu eram atentă la câine, să nu mănânce lucruri de pe jos și dintr-o dată s-a blocat. M-am speriat, m-am uitat în față și în fața mea era un fel de creatură. Nici nu știu cum să o numesc. S-a apropiat mai mult și mi-am dat seama, de fapt, că este o fată.

Nu știu să zic vârsta exactă, în jur de 16, 17, 18 ani, care se identifica drept pisică. Avea o coadă, avea mustață de pisică, mască de pisică și se comporta ca o pisică. Mergea în patru labe. Bineînțeles, câinele meu s-a speriat, a început să latre, iar fata, cumva, a imitat pisicile, a început să miaune la el, a vrut să-l zgârie. La un moment dat s-a pus pe iarbă, a început să-și lingă labele, iar când a plecat s-a frecat de un stâlp, cum fac pisicile de obicei“, a mărturisit proprietara unui câine din Arad.

De asemenea, unii elevi au mers la școală îmbrăcați în animale.

„Acești copii au o imagine de sine deteriorată“

 

Ramona Pantea, psiholog, a fost prima care a atenționat asupra problemei tinerilor care se identifică „theriani“. În spatele acestui trend ar sta lipsa unui set de valori solid și o identitate de sine slab conturată.

„Fenomenul blănoșilor s-a extins în întreaga lume. Aici, un factor important au fost și rețelele de socializare. Din păcate, tinerii, copiii mai ales, nu au un set de valori – în copilărie – la care să se raporteze și ei internalizează, experimentează personalitatea animalelor. Acest fenomen s-a extins în SUA, Țara Galilor, Anglia, Canada și are un impact deosebit și asupra celorlați tineri, a celorlalți copii. Identitatea de sine, că despre ea vorbim, sau cum ne vedem noi, se referă la cum ne percepem pe noi înșine, cum evaluăm propriile noastre caracteristici fizice, cognitive, sociale, spirituale, emoționale.

Acești copii au o imagine de sine deteriorată. Imaginea de sine, de fapt, ajută să testăm realitatea, să evaluăm realitatea. Dacă copilul are o imagine de sine eronată, deteriorată, lipsindu-i un set de valori, normal că și rezultatul evaluării realității va fi unul deteriorat”, a zis psihologul Ramona Pantea.

Psiholog Radu Leca: Oameni bolnavi psiho-emoțional

 

Fenomenul a fost analizat de psihologul Radu Leca. El a făcut o radiografie pentru Ziare.com, în care a explicat de ce a apărut acest trend.

„Therianii reprezintă indivizi profund bolnavi psiho-emoțional, afectiv, psihologic, ce se identifică profund cu animale. Subiectul profund tulburat spune că simte o legătură psihologică sau mai grav, spirituală, cu diverse animale. Această identitate patologică include o experiență confirmată de sute de indivizi până în acest moment, de schimbare sau de fuzionare a conștiinței umane și bolnave, cu un animal. Subiectul trăiește intense emoții, sentimente de empatie, dar și de comuniune cu anumite specii de animale, unele chiar de mult dispărute”, a declarat Radu Leca.

Au apărut „theriani“ în România. Care sunt cauze fenomenului 

 

În spatele acestui trend se află probleme destul de serioase de comportament. Acestea includ confuzia identitară, anxietatea socială și teama de respingere.

„Problemele pe care adepții ”theriani” le au, se referă la confuzie identitară, anxietate socială, stigmatizare – subiectul caută să fie stigmatizat făcând lucruri ciudate. De asemenea, există situații în care subiectul are dileme morale legate de identitate, în opinia sa neaparținând niciunui gen, își dorește să fie special, neînțelegând că bărbații se duc la urolog, iar femeile la ginecolog. Mai mult, vorbim despre temeri legate de respingere – generate de experiențe din trecut, frustrare emoțională și depresie – principala tulburare care-i duce către psihiatrie, sentimente de neînțelegere a realității și/sau a structurilor sociale”, a mai zis Radu Leca.

Pe rețelele de scoializare, în special pe TikTok, tinerii se învață unii pe alții cum să devină „theriani“