În societate există anumite prejudecăți în legătură cu cât de vorbăreți sunt bărbații și femeile. Având în vedere că mulți avem tendința să credem că femeile vorbesc mai mult, iar bărbații sunt ăia mai tăcuți, niște cercetători au realizat un studiu cuprinzător pentru a proba această ipoteză, notează Science Alert.
Cercetarea a constatat că, între vârstele 25 și 64 de ani, femeile folosesc cu 3.275 de cuvinte mai mult pe zi decât bărbații. Temporar, femeile vorbesc cu 20 de minute mai mult decât bărbații într-o zi obișnuită. Și în celelalte segmente de vârstă analizate, cifrele au fost oarecum similare.
„Există o presupunere interculturală puternică că femeile vorbesc mult mai mult decât bărbații”, a spus psihologul clinician Colin Tidwell, de la Universitatea din Arizona.
„Am vrut să vedem dacă această ipoteză este valabilă sau nu atunci când este testată empiric”, a adăugat el.
Știința confirmă: Femeile vorbesc mai mult decât bărbații
Cercetarea a fost realizată pe 2.197 de participanți. Aceștia au fost selectați din patru țări. Fragmente ale interacțiunilor au fost colectate în mod aleatoriu folosind un dispozitiv de înregistrare special conceput pentru acest studiu. Un total de 631.030 de clipuri audio ambientale au fost utilizate și procesate prin modele statistice.
Au existat o mulțime de variații între bărbați și femei. Mulți dintre cei implicați nu s-au conformat cu norma statistică. Au existat persoane vorbărețe și taciturne de ambele sexe.
Cel mai puțin vorbăreț participant a fost un bărbat. În medie, el a vorbit doar 62 de cuvinte pe zi. Cel mai vorbăreț participant a fost, de asemenea, tot un bărbat. Acesta a folosit până la 124.134 de cuvinte pe zi. Presupunând că a dormit opt ore la fiecare 24, înseamnă că a scos pe gură 130 de cuvinte în fiecare minut de veghe.
Datele au arătat, de asemenea, că oamenii vorbesc mai puțin de-a lungul timpului, indiferent de vârstă și sex. Cercetătorii au atribuit acest lucru ecranelor, care au devenit foarte populare în ultimul deceniu și care răpesc o mare parte din timp. Cercetătorii au folosit date colectate pe o perioadă de 14 ani.
În studiile viitoare, cercetătorii doresc să analizeze mai îndeaproape obiceiurile noastre de interacțiune și bunăstarea noastră generală.
„Dovezile sunt foarte puternice că socializarea este legată de sănătate, cel puțin în aceeași măsură ca activitatea fizică și somnul”, a spus psihologul Matthias Mehl, de la Universitatea din Arizona.
„Este doar un alt comportament de sănătate”, a adăugat el.
