nu vreau să deranjez
Sursă - Freepik

Te câte ori te-ai gândit de două ori înainte să faci un lucru? De câte ori te-ai îndoit de propriile capacități de negociere? De câte ori ți-ai spus „nu vreau să deranjez“?. Deși astfel de întrebări pot să pară banale, cel puțin ultima dintre ele poate fi cimentată pe o limitare în perioada copilăriei.

Psihologul Andrei Baciu a observat această problemă la nenumărați subiecți cu care a lucrat și și a precizat că aceștia ajung să își suprime credințele propriei identități, emoțiile, dorințele etc.

„Este un sondrom descoperit de mine în incursiunile mele în mințile oamenilor. Foarte mulți suferă de acest sindrom – nu vreau să deranjez. Te întreabă de cinci ori un lucru și parcă se simt vinovați când vor să schimbe ceva. Nu mai vorbim de apariția conflictelor, care îi sperie și imediat dau înapoi, își neagă sinele și spun chestii pe care apoi le regretă“, a spus psihologul Andrei Baciu.

Sindromul „Nu vreau să deranjez“ – Cauze

 

Cauza fricii legată de „să nu deranjez“ este, potrivit lui Andrei Baciu, în copilăria timpurie, atunci când părinții, ocupați, îi transmitetau copilului că „ar fi cazul să nu prea mai deranjeze“. Psihologul consideră că acest sindrom este o mască foarte grea de dus.

„Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui e următoarea: Cum ai ajuns să simți că deranjezi? Pare o întrebare simplă, dar, de fapt, pare că ai fost un deranjament în familia ta în prima parte a vieții. Pare că i-ai cam deranjat pe ai tăi. Ei ți-au transmis că ar cam fi cazul să nu prea mai deranjezi pe nimeni.

Să ai foarte puține nevoi, spre deloc, să fii cuminte, să nu te opui și să fii la locul tău. Să fii tăcut, fără opinii, fără mândrie, fără agresivitate și fără vreun fel de luptă. Asta este o mască foarte grea de dus, acest „să nu deranjez“. La adulții cu acest sindrom te uiți ca la niște copii mici care nu-și găsesc locul, care caută permanent o aprobare din exterior care să le spună că totul e în regulă“, a mai spus psihologul.