Stilurile de atașament sunt modele de relaționare emoțională și sunt patru la număr: securizant, evitant, anxios și dezorganizat. Acestea se formează în copilărie, ca urmare a acțiunilor îngrijitorilor noștri și influențează modul în care formăm și menținem relații interpersonale de-a lungul vieții.
Într-un interviu la podcastul lui Radu Constantin, psihologul Raluca Anton a dat un exemplu general din copilărie care poate creiona trei stiluri diferite de atașament. Ea a prezentat trei scenarii de raportare a părintelui la comportamentul unui copil.
„În principal vorbim de cât de periculos este mediul, cât de periculoasă e lumea. Eu dau exemplul copilului care merge în parc cu mama lui. Copilul se desprinde de mamă și aceasta are mai multe opțiuni de reacție. Prima opțiune e să spună: „Nu! Oprește-te! E periculos! Noi nu facem asta. Noi nu mergem acolo. Haide înapoi“. O altă opțiune e să rămână pe loc, să inspire și să spună: „Oh, ce fain că își dorește să exploreze mediul“. A treia opțiune este ca atunci când copilul pleacă, ea să se întoarcă cu spatele, să vorbească cu un alt adult și 30 de minute să nu se mai întoarcă să vadă ce face copilul. Sunt trei opțiuni pe care un părinte poate să le folosească atunci când copilul explorează“, a explicat psihologul Raluca Anton.
Te-ar putea interesa și: Cum gestionezi relația cu cineva care are stil de atașament evitant. Sfaturi din partea experților
Raluca Anton: Dacă s-a întâmplat o dată în parc, nu e o problemă
Mai departe, psihologul a arătat cum fiecare dintre cele trei scenarii creează trei stiluri diferite de atașament, evitant, anxios și securizant.
„În prima situație, copilul învață că lumea e un loc periculos. În a treia situație, copilul învață că nu e nimeni acolo și nu are de ales decât să se descurce. Nu în ultimul rând, în situația în care părintele rămâne, îl privește și îl încurajează, copilul învață să se simtă în siguranță în această lume.
Comportamentele pe care cei din viața noastră le-au avut în viață cu noi, se repun în scenă la vârsta adultă. Acesta e felul în care ne-am dezvoltat și ne-am structurat. Dacă s-a întâmplat o dată în parc, nu e o problemă, dar dacă se întâmplă în tot felul de contexte, deja se instalează atașamentul“, a conchis Raluca Anton.
Te-ar putea interesa și: „Avoidant discard”, fenomenul care a devenit tot mai comun. Ce este acest „ghosting mai intim” pe care îl fac evitanții