Privirea narcisistă este un uriaș „red flag“ în identificarea persoanelor cu tulburare de personalitate narcisistă (TPN). Ea poate fi identificată foarte ușor, analizând dacă există concordanță între ceea ce exprimă gura și ceea ce exprimă ochii. Cristina Sevcenco, o tânără diagnosticată cu narcisism, a dezvăluit cum poți să-ți dai seama dacă interlocutorul tău e narcisist.
„Metoda cea mai bună ca să vezi dacă persoana cu care interoghezi este narcisist este să fii foarte, foarte atent la ochii respectivei persoane. Este foarte complicat să menții contactul vizual cu o persoană pe care abia ai cunoscut-o, dar dacă studiezi puțin mai în detaliu subiectul narcisismului, o să afli de la marii psihologi de faptul că, la narcisisști, de cele mai multe ori, există o deconectare între ochi și restul feței. Cea mai proeminentă deconectarea este cea dintre ochi și gură.
O să vezi la anumiți narcisiști că, deși zâmbesc, ochii lor sunt goi pe dinăuntru. Este la fel ca în zicala „lumina este aprinsă, dar nu e nimeni acasă“. Acest lucru te ajută foarte mult să te ghidezi atunci când cunoști persoane noi în viața ta. Ulterior, cuvintele și acțiunile lor îți vor spune cine sunt ei, de fapt“, a explicat Cristina pe TikTok.
Te-ar putea interesa și: Oamenii pasionați de astrologie sunt mai predispuși să fie narcisiști
Privirea narcisistă, asemeni cântecului unei sirene
Privirea narcisistă poate fi asemuită cântecului unei sirene. Potrivit Cristinei, primii care cad în această capcană sunt persoanele foarte empatice, care au instinctul salvatorului.
„Persoanele care primesc diagosticul de tulburare de personalitate narcisistă au o privire aparte. Ochii narcisistului sunt precum cântecul unei sirene. Oamenii sunt foarte atrași de persoanele care au suferit mult și se victimizează.
Cei atrași sunt în special oameni cu o empatie foarte, foarte mare. Bărbații care văd o femeie la ananghie, care are nevoie de ajutor, vor cădea, de fapt, în plasa unei narcisiste. În același timp, femeile, datorită instinctului lor matern, când vor cunoaște acest bărbat și vor vedea toată durerea din ochii lui, toată lipsa de bunătate și bucurie, ele o o vor cataloga inițial ca fiind traumă și suferință.
Dacă ești atent la ceea ce le iese pe gură și ochi, o să vezi că există o foarte mare deconectare. Cu siguranță, ochii narcisistului îl vor da în vileag“, a spus Cristina Sevcenco.
@cristinasevcenco Replying to @30aprilie Chiar sunt foarte curioasa daca ați vazut privirea unui narcisist! IG:CCRISTINASEV #narcisism #narcisist #selfdevelopment