Plata cash cu bani câștigați prin muncă a fost asociată mult timp cu durerea. În timp, odată cu apariția metodelor alternative, oamenii au avut tendința de a cheltui mai puțin folosind numerar și de a plăti mai mult cu cardul, potrivit The Conversation.
Înainte de toate, în anii 2000 s-a făcut un studiu care a constatat că cei cu numerar au cheltuit mai puțini bani decât cei cu card. Simultan s-au investigat bnurile fiscale de la magazine care au relevat același lucru. De asemenea, suma maximă pe care un consumator e pregătit să o cheltuiască a fost mai mare în cazul cardului decât în cazul numerarului.
Psihologii traduc aceste tendințe în „efectul durerii plății”. Practic este vorba de un disconfort psihologic al despărțirii de bani în momenul plății. Când plata a fost asociată cu numerarul, disconfortul a fost atribuit caracteristicilor fizice și tangibile în comparație cu cardul. Mai mult decât atât, atunci când plată și consumul au loc într-un interval scurt, durerea plății întunecă plăcerea consumului.
Specialiștii au determinat faptul că utilizarea banilor fizici activează centrul durerii din creier. Au existat însă și sceptici, care au pus percepția durerii pe seama unei lipse de răspuns la recompensă – în care creierul asociază o acțiune cu sentimente de plăcere. Acest răspuns este activat de cardurile de credit mult mai mult decât de numerar.
Plata cash vs. plata cu cardul. Ce se întâmplă dacă plătești cu telefonul sau ceasul
Cercetările au avut în vedere și plata cu un telefon mobil sau ceas inteligent. S-a descoperit că acesta afectează consumatorii din punct de vedere psihologic la fel precum cardul. Cheltuielile au fost mai mari când s-au făcut plăți cu telefonul decât cu numerar. Dar aici a mai fost indentificat un lucru.
În timp, diferențele între plățile în numerar și cele electronice nu mai sunt atât de evidente. Asta se poate datora faptului că unii consumatori se obișnuiesc cu plățile fără numerar. Un al motiv care poate sta în spatele acestui lucru sunt notificările primite pe telefon. Acestea oferă informații despre soldurile conturilor și pot fi furnizate la fiecare tranzacție.
Studiu revelator în Suedia
Să luăm cazul Suediei, una dintre țările în care plata cash este aproape inexistentă. În ultimii ani, durerea de plată în numerar, în comparație cu cea digitală, s-a inversat.
Tineri cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani au fost rugați să își țină un jurnal al plăților efectuate. Mulți au menționat că, atunci când au plătit cu numerar, nu au simțit că le sunt afectate resursele. Motivul? Plățile nu au apărut în istoricul tranzacțiilor sau în activitatea contului. În plus, nu au primit notificări pe telefon cu privire la tranzacții. În schimb, când au plătit digital, activitatea a fost afișată pe ecranele telefoanelor, ceea ce le-a permis să vadă câți bani mai au în cont.
„Folosesc rar numerar, doar dacă îl primesc cadou. Apoi încerc să scap de el cât mai curând posibil”, a precizat cineva.
„Am numerar în portofel, dar nu mă gândesc niciodată să îl folosesc”, a mai spus un participant la studiu.
„Sunt atât de prost la a ține evidența numerarului. Pentru mine, sunt ca niște bani gratuiți, deoarece nu apar în contul meu bancar”, a precizat un alt participant.
Aceste comentarii sunt deosebit de importante pentru înțelegerea modului în care generațiile sunt influențate de tranzacții. „Durerea de plată” îi afectează pe oameni în mod diferit, în funcție de obiceiuri și tehnologie.