Conflictele reprezintă în general o provocare uriașă pentru capacitatea de autocontrol a oamenilor. Dar dacă acesta devine un obicei, în spate s-ar putea ascunde probleme de natură psihologică, potrivit 20minutos.
Multe persoane preferă să păstreze tăcerea și să nu se manifeste atunci când au loc conflictele. Doi psihologi au detaliat motivele ascunse care pot determina unele persoane să tacă atunci când „normal” ar fi să-și exprime opinia ca toți ceilalți.
„A păstra tăcerea într-un conflict, punctual, nu trebuie să fie ceva rău. Dimpotrivă, poate să denote capacitate de control și de gestionare a frustrării. Totuși, când acest comportament devine un obicei, poate deveni problematic.” a zis psihologul Juan Ignacio Sanz.
El a spus că în primul rând e vorba de „modelul de evitare” care se ascunde în spatele celor care păstrează mereu tăcerea în fața conflictelor.
„Acest tip de persoane nu fug doar de conflict, ci și de emoțiile sau sentimentele dureroase pe care le pot provoca aceste confruntări. Când avem sentimente de nesiguranță sau o imagine de sine negativă, apare adesea această reacție de ‘evitare a conflictului’, din frica de a nu avea dreptate, de a greși sau de a ne face de rușine. În acest fel, simțim că evitarea conflictului ne protejează de respingere, ne împiedică să ne arătăm vulnerabilitatea”, a adăugat el.
Buenaventura del Charco Olea explică de ce evită conflictele unele persoane
Psihologul, scriitorul și profesorul universitar Buenaventura del Charco Olea a analizat trei motive, dincolo de teama de conflict, care pot determina o persoană să nu reacționeze în situații în care ar trebui să impună limite:
1. Sentimentul de vinovăție atunci când exprimă furia într-un conflict
Prima dintre cauze afectează „acele persoane profund culpabile, care identifică furia ca fiind ceva rău și nu ca pe o emoție necesară care ne permite să ne apărăm (aici am putea evidenția rolul important al unei culturi ‘binevoitoare’ care a demonizat furia și conflictele, diminuându-le legitimitatea).”
În astfel de cazuri, „cel care tace o face pentru că, deși știe că se poate apăra, consideră că dacă o face deschis există o intenție malefică. Pasul următor este să se supună fără ezitare propriei judecăți morale sau celei a altora, așa că alege tăcerea.”
Autori precum Nathaniel Branden au studiat cum furia pe care nu o exprimăm în exterior se transformă într-o furie îndreptată împotriva noastră, sub forma vinei.
„Acest lucru generează un cerc vicios care se autoalimentează: nu mă apăr, mă simt mai vinovat… Apoi mă apăr și mai puțin, ca să evit vinovăția.”
2. „Ei bine, durerea mea oricum nu e atât de importantă”
Multe persoane nu reacționează în fața conflictului este faptul că „au interiorizat senzația că propria durere nu este importantă. Se poate observa la multe persoane care sunt capabile să-i apere pe alții și să ridice vocea pentru diverse cauze. Acest lucru nu se întâmplă însă și în cazul lor”.
Senzația de lipsă de valoare „provine din situații de abandon, umilire și devalorizare continuă. Consecința este o stimă de sine extrem de scăzută și o lipsă de compasiune și empatie față de propria suferință. Dacă durerea mea nu contează, atunci de ce m-aș lupta pentru ea?”
3. Traumele trecutului, acel blocaj emoțional
A treia cauză apare „la persoanele care sunt foarte deconectate emoțional și care se blochează. De obicei acest lucru se întâmplă ca urmare a diverselor tipuri de traumă. Este deosebit de relevant dacă în trecut au existat situații în care s-au simțit neajutorate și au interiorizat ideea că nu pot face nimic”.
Acest blocaj cauzat de traume din trecut „le împiedică să reacționeze la ceea ce se întâmplă. Aceste tipologii, chiar dacă nu au o problemă directă cu conflictul în sine, reacționează astfel ca urmare a deconectării emoționale”, încheie Del Charco Olea.