Orele de masă modificate, strâns legate de anxietate și depresie

Oamenii trebuie să-și ia mesele la intervale regulate sau riscă să cadă în anxietate sau depresie. Acest lucru a fost descoperit într-un nou studiu asupra personalului companiilor aeriene, scrie usnews.

Amânarea micul dejun sau cinei pare să crească riscul unei persoane de a dezvolta o tulburare de dispoziție.

De asemenea, studiul a constatat că limitarea meselor la o „fereastră de mâncare” de 12 ore în fiecare zi ajută la menținerea unei dispoziții uniforme. Asta este o veste excelentă pentru oamenii care țin post intermitent.

„O fereastră de mâncare de mai puțin de 12 ore poate fi asociată cu o severitate redusă a anxietății sau a depresiei”, a concluzionat echipa de cercetare condusă de Mi Xiang, profesor asociat la Universitatea Jio Tong din Shanghai, China.

Au fost analizate datele a peste 22.600 de membri ai echipajului companiilor aeriene. Aceștia au participat la un sondaj de sănătate a angajaților marilor companii aeriene din China.

Cercetătorii au urmărit când participanții au luat micul dejun și cina și cât timp a trecut între mese. Datele au fost comparate cu scorurile membrilor echipajului la anxietate și depresie.

Orele de masă modificate, strâns legate de anxietate și depresie

 

Ei au descoperit că oamenii care lucrează în tură de zi și și-au întârziat cina după ora 20:00, au avut un risc de depresie de două ori mai mare și un risc de anxietate cu 78% mai mare, față de atunci când au mâncat înainte de ora 20:00, potrivit rezultatelor publicate pe 17 iulie în jurnalul JAMA Network Open.

În mod similar, amânarea micul dejun până după ora 9 dimineața a crescut riscul de depresie cu 73%. Pentru anxietate, riscul a crescut cu 79%, arată rezultatele.

Cei care lucrează în tură de noapte au avut, de asemenea, un risc crescut de anxietate, potrivit cercetătorilor. Acest lucru a fost provocat tot de mesele luate necorespunzător.

Cu toate acestea, persoanele care au mâncat toate mesele într-o fereastră de 12 ore în fiecare zi au avut un risc redus de anxietate cu 16% și șanse mai mici de depresie cu 19%, în comparație cu persoanele care au mâncat mai devreme și mai târziu în timpul zilei.

Echipa de cercetare a speculat că schimbările în timpul mesei ar putea afecta ciclul somn/veghe al organismului. Acesta mai e cunoscut și sub denumirea de ritm circadian. Afectarea ciclului circadian poate provoca schimbări ale metabolismului care ar putea afecta în cele din urmă starea de spirit.

Cercetătorii au remarcat, de asemenea, că efectele meselor întârziate descoperite la echipajele aeriene ar putea fi și mai grave la oamenii obișnuiți.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *