Zeci de milioane de spectatori din întreaga lume așteaptă cu sufletul la gură sezonul 3 din celebrul serial Squid Game. De la lansarea sa, thriller-ul sud-coreean a devenit un fenomen global. Hashtag-ul #SquidGame a fost vizionat de zeci de miliarde de ori pe TikTok. Motivele din spatele popularității acestui serial de pe netflix sunt ușor de dibuit. Squid Game are personaje de calitate, conține intrigi și răsturnări de situații diabolice, dar în același timp ridică o întrebare incomodă: De ce suntem atât de obsedați de un serial despre suferința umană?, scrie Bustle.
Jocul Calmarului, că așa se traduce în limba română, încearcă să reflecte ideea supreviețuirii într-un joc. Filme distopice precum The Hunger Games și Maze Runner aduc copii în arene de luptă. Filmele horror precum Ready or Not, Saw și Battle Royale urmăresc protagoniști care trebuie să supraviețuiască unui șir de terori. Squid Game este o dramă inspirată de istoria și politica din Coreea de Sud.
Ce spune specialiștii despre ce se întâmplă, de fapt, în Squid Game
Personajul principal, Seong Gi-hun, alături de alți 455 de participanți, ajung într-un loc secret pentru a juca șase jocuri simple pentru copii. Cine supraviețuiește, câștigă 45,6 miliarde de woni. Suma e echivalentă cu 38 de milioane de dolari. Pierzătorii mori în condiții terifiante și inumane. Mai mult, toate ororile se întâmplă sub privirile unor miliardari car urmăresc„show-ul“ cu plăcere. Acest lucru este evident o critică a modului în care inegalitatea economică și instabilitatea financiară pot fi devastatoare pentru persoanele cu venituri mici. În plus, serialul a început chiar în timpul pandemiei de coronavirus.
„Oamenii se pot identifica cu sentimentul că nu fac parte din clasa conducătoare, ci din cei dezavantajați sau asupriți”, a explicat Dr. Eric Bender, psihiatru specializat în psihologie infantilă, adolescentină și medico-legală, pentru Bustle.
Grace Jung este cercetătoare la UCLA cu doctorat în Studii de Cinema și Media. Ea a explicat faptul că promisiunea recompensării investițiilor de timp și bani – de la împrumuturi pentru studii la stagii neplătite și ipoteci – nu se împlinește niciodată pentru persoanele cu venituri mici într-un sistem capitalist.
„Aceasta este marea rezonanță a [serialului] Squid Game”, a spus Jung.
„Datoria face pe toată lumea să se simtă vulnerabilă, anxioasă și disperată”, a completat ea.
Participanții preferă să riște să moară decât să se confrunte cu sistemul din afara jocului
Privind serialul poți constata că disperarea e cea care îi face pe participnații din Squid Game să concureze. Deși li se oferă posibilitatea să părăsească jocul, toți revin în cele din urmă. Toți realizează că traiul de pe o zi pe alta este posibil mai rău decât riscul de a muri pentru un premiu care le-ar putea schimba viața. Acest lucru face ca brutalitatea și sângele din Squit Game să fie chiar elemente secundare.
„Violența subliniază cu un semn de exclamare elementele luptei umane”, a zis Dr. Praveen Kambam, psihiatru specializat în psihologie infantilă, adolescentină și medico-legală.
„[Ea] arată cât de departe sunt dispuși să meargă acești oameni… Preferă să îndure acest nivel de violență sau riscul de violență decât să se confrunte cu sistemul din afara jocului”, a completat el.
Această critică socială ne vorbește la un nivel profund, dar formatul înfricoșător al jocurilor contribuie, de asemenea, la atractivitatea Squid Game. Contrastarea inocenței jocurilor copilăriei cu conștientizarea că urmează ceva sadic creează o disonanță cognitivă. Aceasta „amplifică groaza și sentimentul de neputință” pe care îl simțim ca spectatori, explică Dr. Pamela Rutledge, psiholog media.
Motivul psihologic pentru care ai devenit obsedat de Squid Game
Eric Bender mai spune că, atunci când lucrează cu copii în terapie, este evident că aceștia „nu dețin controlul asupra vieților lor.” Așadar, când adulții sunt forțați să joace jocuri pentru copii, „se schimbă rolurile”.
„Brusc ei devin copiii lipsiți de control.”, a explicat psihiatrul.
Acest lucru face ca Squid Game să fie intens și diabolic de eficient.
Premisa atinge, de asemenea, un disconfort vechi de când lumea.
„Ceea ce este subtil și insidios este faptul că jocurile copilăriei sunt, în sine, oarecum crude”, a mai zis Bender.
„Cineva rămâne pe dinafară, cineva nu are scaun când se oprește muzica, cineva este făcut să simtă că nu s-a descurcat suficient de bine”, a mai precizat el.
Squid Game captează acel sentiment chinuitor și îl exploatează în moduri din ce în ce mai ingenioase. Ce este terenul de joacă, sugerează serialul, dacă nu un microcosmos al lumii capitaliste de afaceri, nemiloase? Pe măsură ce Squid Game progresează, dilemele morale cu care se confruntă personajele devin tot mai imposibil de rezolvat, iar serialul ne forțează să privim în interior și să ne întrebăm cum am reacționa în situații la fel de stresante.
În psihologia socială, oamenii tind să „supraestimeze alegerea morală” pe care ar face-o și să „subestimeze influența dinamicilor de grup și a conformismului,” a explicat Kambam.
Nimeni nu vrea să creadă că ar fi de partea agresorului sau că ar acționa doar din instinct de supraviețuire. Însă seriale precum Squid Game ne fac să ne punem sub semnul întrebării și „asta este [atât] înfricoșător, cât și captivant la un nivel inconștient,” a mai punctat Kambam.